Egal după un meci spectaculos pentru A.C.S. Monumentul Tulcea în Liga Firmelor și Instituțiilor

A.C.S. Monumentul Tulcea a debutat în Liga Firmelor și Instituțiilor prin echipa înscrisă în competiție sub denumirea de MTS Arena (Magic Team Sport), partener strategic al clubului.

În primul meci, echipa noastră a avut o evoluție foarte bună, controlând mare parte din joc și conducând cu 1-0 până spre finalul partidei, când adversarii au reușit egalarea.

Momentul meciului a fost reușita lui Păsărică Cristian, care a înscris după o acțiune individuală, finalizată cu un șut puternic.

Participarea la aceasta competiție este unul dintre obiectivele clubului pe drumul spre dezvoltarea sănătoasă, solidă și de perspectivă atât a seniorilor cât și a juniorilor cărora le oferim orizonturi , în parteneriat cu MTS Arena.

Menționăm că toți jucătorii din lot sunt angajați ai companiei Magic Team Sport, partener strategic al clubului, desfășurând în același timp activitate și în cadrul A.C.S. Monumentu Tulcea, ca antrenori sau membri ai staff-ului tehnic.

Lotul echipei:
Marin Iulian (antrenor cu portarii), Căpută Lucian (antrenor grupele 2017-2016), Karamihai Costică (antrenor grupele 2019-2018), Pleșca David (antrenor grupele 2015-2011), Anisimov Paul Alexaandru (antrenor cu portarii la grupele 2015-2011) Hordei Francesco (antrenor grupele mici Niculițel), Păsărică Cristian (antrenor grupa 2015 Niculițel), Lazăr Cristi (antrenor grupa 2011 Niculițel).

Următorul meci va avea loc marți, 7 aprilie, împotriva echipei Jandarmeria, formație care a produs surpriza primei etape.

A.C.S. Monumentul Tulcea continuă să construiască prin seriozitate, transparență și implicare în dezvoltarea fotbalului local.

Activitatea clubului este susținută de partenerul oficial Amafortuna Sports.

Leave a Comment

Scroll to Top